Informatii despre boala

Etiologie

Febra tifoidă este o boală infecţioasă acută, cu evoluţie potenţial severă, cauzată de Salmonella typhi. Bacilul tific este o bacterie care infectează numai omul, în timp ce speciile de Salmonella responsabile de febra paratifoidă sau de febrele enterice afectează atât omul cât şi animale domestice.

Epidemiologie

Sursa infecţiei este reprezentată de omul infectat (în timpul bolii acestuia, în convalescenţă sau purtătorul biliar sănătos). Infecţia se transmite prin consum de apă sau alimente contaminate, ocazional fiind posibilă transmiterea directă fecal-orală. Fructele de mare din ape contaminate reprezintă o importantă sursă de infecţie. Muştele pot contamina alimentele încât acestea să devină infectante. Poluarea surselor de apă ar putea să fie sursă de epidemii de febră  tifoidă.

Distribuţia geografică

Infecţia este răspândită în întreaga lume, dar este asociată cu un standard prost de igienă a alimentelor şi cu condiţii sanitare precare. Aproximativ 22 de milioane de cazuri de febră tifoidă apar anual în lume, cu 200.000 de decese. În SUA CDC raportează anual în jur de 400 de cazuri, majoritatea la persoane care au călătorit recent în ţări unde febra tifoidă este endemică.

Riscul pentru călător

Riscul călătorilor este în general mic, exceptând Nordul şi Vestul Africii, Asia de Sud, Caraibe şi America Centrală şi de Sud. În restul globului riscul există când călătorul este expus unor condiţii precare de igienă a alimentelor şi apei. Călătorii în Asia sunt expuşi infecţiilor cu bacterii care sunt rezistente la acidul nalidixic sau sunt multirezistente (rezistente la ampicilină, cloramfenicol şi trimetoprim sulfametoxazol). Riscul este mai mare pentru călătorii care vizitează prieteni sau rude, existând cazuri de îmbolnăvire în zonele endemice chiar şi în cursul unor şederi scurte, de o săptămână sau mai puţin.

Simptomatologie, diagnostic

Febra tifoidă este o boală sistemică cu gravitate variabilă.

Cazurile severe se caracterizează prin febră debutată treptat, cefalee, stare alterată anorexie şi insomnie. Constipaţia este mai frecventă decât diareea la adulţi şi la copiii mai mari. Fără tratament boala progresează cu febră înaltă (39-40C) persistentă, bradicardie, hepatoslenomegalie, simptome digestive şi uneori pneumonie. Până în 50% din cazuri apare o erupţie, mai bine vizibilă pe pielea de culoare deschisă, pe trunchi (rozeola tifică), care dispare la vitropresiune şi este fugace. În a treia săptămână, în absenţa tratamentului pot apare complicaţii, dintre care unele pot fi fatale (perforaţii digestive, peritonită, hemoragii). Aproximativ 2-5% din bolnavi devin purtători cronici, la care bacteria persistă în tractul biliar după dispariţia simptomelor clinice.  Purtătorii cronici au un rol epidemiologic important în menţinerea circulaţiei bacteriei.

În afară de formele severe există multe cazuri atipice sau de intensitate mică sau medie.

Prevenirea febrei tifoide

Febra tifoidă este o boală autolimitată, dar tratamentul antibacterian specific scurtează durata bolii şi reduce riscul de evoluţie severă şi potenţialele complicaţii.

Vaccinarea antifebra tifoidă nu este obligatorie pentru călător, totuşi este recomandată când sunt vizitate zone în care infecţia este endemică, mai ales când se călătoreşte în localitaţi mici, în arii rurale aflate în afara rutelor turistice, unde alimentele şi apa ar putea fi contaminate.

Niciunul dintre vaccinurile disponibile nu are eficienţă de 100%, şi nu conferă protecţie împotriva altor boli transmise pe cale digestivă, în consecinţă nu trebuie relaxate măsurile de profilaxie nespecifică (igiena apei alimentelor şi igiena personală).

Există

• vaccin oral atenuat şi
• vaccin conţinând polizaharide capsulare Vi, administrat intramuscular.

Ambele au un rol protector care variază între 50 - 80%.

Vaccinul combinat anti hepatita A şi febră tifoidă nu este disponibil în toate ţările.

Vaccinarea cu vaccin oral atenuat presupune administrarea a patru capsule, una în fiecare zi. Capsulele se păstrează la frigider, dar nu se congelează, se înghit cu lichide reci (sub 37°C ) cu o oră înainte de masă. Administrarea se va face cu cel puţin o săptămână înainte de potenţiala expunere, vaccinul neputând fi administrat copiilor mai mici de 6 ani.

Vaccinarea cu vaccinul polizharidic se face cu cel puţin 2 săptămâni înainte de plecarea în călătorie. Nu se recomandă administrarea vaccinului copiilor cu vârstă sub 2 ani.  Deşi nu sunt informaţii privind utilizarea acestor vaccinuri la femeia gravidă, este prudent ca vaccinarea să fie evitată la această categorie de persoane.

Vaccinul viu atenuat este contraindicat persoanelor cu imunodeficienţe.

Singurele contraindicaţii pentru vaccinul inactivat administrat IM sunt reacţiile locale sau sistemice severe după o administrare anterioară.

Niciunul dintre vaccinuri nu se administrează persoanelor cu boli acute febrile.

La persoanele care primesc concomitent antibiotice vaccinul oral atenuat ar putea fi inhibat, aşa încât administrarea vaccinului ar trebui amânată cu 24h după oprirea antibioticului.

Administrarea concomitentă cu vaccinul antipoliomielita nu modifică imunogenitatea, iar administrarea concomitentă de imunoglobuline este posibilă.